Cititorul devorează Autorul

Cititorul devorează Autorul

1. Cum anume este construită figura autorului ca o limită interpretative a textului (in ce măsură folosim figura autorului pentru a interpreta textul)?

2. Este posibil ca figura cititorului să o înlocuiască pe aceea a autorului ca sursă a interpretării, așa cum propune Barthes?

3. Care este diferența dintre modul în care Barthes și modul în care Menard/Borges conceptualizează literatura?

4. Ce fel de relație configurează cele două texte între tradiția literară, un scriitor nou și scrierile acestuia?

5. Mai pot fi considerate concepte precum originalitatea și creatorul textului criterii pentru literatura bună?

6. Gîndiți-vă comparativ la criteriile lui Foucault pentru determinarea funcției Autorului și la conceptul lui Barthes de moarte a Autorului (aici "moarte" trebuie înțeles ca pierdere a credinței în figura Autorului ca modalitate de a interpreta un text literar, nu ca moartea propriu-zisă a unui autor). Cum anume subminează Borges conceptul de Autor înțeles ca entitate stabilă și ca generator al textului? Mai este Borges un Autor, conform acestei concepții, sau nu?

Roland Barthes își încheie eseul proclamînd moartea Autorului ca mit interpretativ și inaugurînd un nou mit: Cititorul care este, la rîndul său, o construcție teoretică, la fel cum era și mult condamnatul Autor. Pentru Barthes, "Cititor" nu se referă la cititorii reali ai unui text, ci mai curînd la un cititor virtual, un nou concept teoretic care este "spațiul în care toate citatele care compun un text literar sînt înscrise fără a se pierde vreunul dintre ele." "Nașterea Cititorului," conchide Barthes, "trebuie să se producă cu prețul morții Autorului."

Am putea spune că acesta este procesul prin care orice autor este mai întîi un cititor, care interiorizează influențele predecesorilor săi, învață de la ei și apoi le asimilează lecțiile atît de bine încît acești precursori devin anonimi și astfel sînt integrați în cadrul noului text literar.

Personajul Pierre Menard este un cititor care trăiește prin canibalizarea scriitorilor de dinaintea sa.

Pierre Menard face acest lucru cu poeți precum Mallarmé and Valéry, doi poeți considerați precursori și de către suprarealiști, iar naratorul prozei lui Borges citează suprarealismul în cadrul bibliografiei poetului Pierre Menard. Printre mișcările literare și artistice care au contribuit la Moartea Autorului, Barthes citează suprarealismul și poetica scrierii automate și colective. Numitorul comun al celor două texte este suprarealismul și noua sa poetică ce modifică paradigma romantismului cu credința sa în originalitate și in autor ca geniu. Mai avem un autor, în acest sens, la Barthes și Borges, și dacă da, cum anume este el redefinit în cadrul relației tensionate dintre producător și consumator?