Cititorul, victimă a Autorului

Iată o serie de întrebări pe care să le aveți în vedere atunci cînd citiți romanul Doamna Bovary:

1. Flaubert și-a scris romanul într-un moment de schimbare a paradigmei intelectuale, între romantism – încă modul oficial, canonic de a scrie la 1850 -- și începuturile realismului, cu care de altfel a și fost asociat. Cum anume se ciocnesc aceste două coduri culturale în roman prin cele două perspective de lectură a literaturii pe care le vedem reprezentate, prin Emma și cititorul fictiv?

2. Cît de mult sînt dorințele Emmei amplificate de lecturile ei și cît de mult aceste lecturi trezesc noi dorințe în Emma? Din punctul de vedere al lui Wolfgang Iser, cel de-al doilea caz ar fi mai adevărat. Dar putem spune că cel dintîi caz este mai puțin adevărat pentru Emma?

3. Din perspectiva cui este scris romanul? Dacă e vorba de mai multe perspective, fiecare dintre acestea se bazează pe așteptări diferite de lectură? Uneori ne surprindem empatizînd cu Emma. Alteori percep clar plasa de iluzii ficționale în care aceasta trăiește.

4. Putem spune că Flaubert a scris un roman despre un cititor care cade victimă autorilor de romane romantice de mîna a doua, și prin aceasta Flaubert se distanțează de codul romantic al cititorului. Cu toate acestea, la fel ca în cazul lui Cervantes, cît de mult este romanul său o parodie a genului romanelor romantice și cît de mult o revigorare a acestuia? Gîndiți-vă mai ales la ironia, dar în același timp, paradoxal, și la nostalgia cu care Flaubert tratează acest gen de roman?

Wolfgang Iser scrie în Actul lecturii că literatura nu este atît de mult o lume asupra căreia cititorul își proiectează propriile dorințe, cît o lume care îi permite cititorului să își dezolte noi dorințe prin confruntarea sa cu noi experiențe. Din acest punct de vedere, Iser dezvoltă o idee pe care am întîlnit-o și la Umberto Eco: aceea că lumea experienței nu este limitată la experiența imediată a lumii reale, ci că include și Lumile Posibile, sau, în cazul nostru, lumile ficționale ale romanelor. Emma Bovary nu este doar o cititoare vorace de romane cum era și Quijote. În vreme ce cavalerul rătăcitor era un expert în romane cavalerești, Emma este expertă în romanele istorice ale romantismului și cele de capă și spadă.

Așa cum spune Iser, textul revoluționar, cum este Doamna Bovary, deconstruiește orizontul de așteptare al cititorului fictiv. Trădînd aceste așteptări, noul roman definește un set nou de așteptări. Către finalul romanului, Emma meditează asupra necazurilor și a nefericirii ei în vreme ce vorbește despre “așteptare:” “De ce oare viața îi înșelase așteptările atît de mult? Oare de ce toate lucrurile de care era sigură se prefăceau în pulbere în mîinile ei? Dar dacă undeva în lume exista o ființă puternică și frumoasă, un spirit eroic plin de pasiune și delicatețe, o inimă de poet într-un corp de înger, o liră cu coarde din oțel, înălțînd epitalamii elegiace către ceruri, atunci de ce nu ar putea ea întîlni o astfel de persoană? ... Totul era o minciună!

Dincolo de a o construi pe Emma ca pe un cititor, autorul implicat al lui Flaubert construiește și un cititor fictiv, ale cărui așteptări sînt diferite de ale Emmei. Dacă acest cititor este mai mult o perspectivă decît o persoană, așa cum spune Iser, cum anume se ciocnesc perspectivele acestor doi cititori – Emma și cititorul fictiv al lui Flaubert – din punctul de vedere al așteptărilor lor legate de lumea în care trăiesc și de lume în general?