Textul literar ca Intertext

Inclus în volumul Nostalgia publicat de scriitorul optzecist Mircea Cărtărescu pentru prima dată în 1989 sub titlul Visul pentru a evita cenzura comunistă, textul independent „Gemenii” este, în realitate, unul dintre capitolele unui roman neobișnuit care se joacă la limitele dintre genuri.

Generația optzecistă al cărei lider incontestabil este Mircea Cărtărescu este cea mai prolifică generație de scriitori din literatura română pînă în prezent, o generație care s-a întors pentru prima dată în istoria literaturii române către modelul anglo-american și nu către cel francez, cum s-a întîmplat cu generațiile de intelectuali români de la pașoptiști încoace. Generația optzecistă este generația asociată în literatura română cu postmodernismul românesc, un caz aparte de „postmodernism fără postmodernitate” (Mircea Martin) pe care îl discută Mircea Cărtărescu însuși în volumul Postmodernismul românesc.

Continuînd discuția despre postmodernism începută cu Brian McHale, Linda Hutcheon ne propune înțelegerea literaturii postmoderniste ca o literatură intertextuală, care dezvoltă o nouă conștiință a istoricității. Dacă în postmodernism istoria și discursurile despre istorie sînt denunțate ca ficțiuni care se rescriu mereu în funcție de interesele prezentului, atunci și literatura care ar trebui să reflecte această istorie este la fel de intertextuală ca și istoria.

Textul „Gemenii” este o rescriere intertexuală a multor autori canonici, pornind de la Gérard de Nerval, Novalis, Hoffmann, pînă la Virginia Woolf cu autobiografia sa ficțională Orlando, care spune povestea unui tînăr născut în epoca elisabetană care îl cunoaște pe Shakespeare și care trăiește pînă în prezentul narațiunii – anul 1928 – traversînd aproape patru secole, iar în mijlocul poveștii transformîndu-se în mod suprareal în femeie.

Așadar, „Gemenii” stabilește o relație de intertextualitate cu Orlando al Virginiei Woolf.

1. Linda Hutcheon vorbește despre parodie ca mod specific al romanului postmodernist de a se relaționa intertextual cu trecutul literar. În ce măsură întîlnirea dintre Gina și Andrei este o parodiere a întîlnirii dintre tînărul Orlando și rusoaica Sașa și în ce măsură parodia este una serioasă? Ce poziție ocupă Virginia Woolf în tradiția literară la care face referire Mircea Cărtărescu, cît de mult este ea un model, sau doar un model ce trebuie depășit?

2. Intertextualitatea postmodernistă amestecă referințele culturii canonice, elitiste, cu cele ale culturii populare, de masă. Cum coexistă Orlando cu alte referințe din „Gemenii” care contribuie la conturarea relației dintre Andrei și Gina?

3. Hutcheon notează că pentru autorul postmodernist, nu există diferență substanțială între istorie și literatură, ambele fiind discursuri ficționalizate ale unei realități obiective inexistente și intertextuale. Cît de ficționalizată este „realitatea” reală din povestea lui Andrei și a Ginei? Gîndiți-vă cum vede fiecare dintre ei povestea lor de dragoste și la versiunile lor aflate de multe ori în conflict. Ce spune acest lucru despre accesul la realitatea reală?

4. În același an cu Orlando, 1928, Virginia Woolf a susținut o serie de conferințe pe care le-a rescris sub titlul eseului A Room of One’s Own și care a devenit unul dintre textele fundamentale ale feminismului. În acest eseu, Woolf vorbește despre caracterul androgin al adevăratelor minți creatoare, care nu țin cont de distincția de gen. Avînd în vedere că „Gemenii” ține de o transformare similară celei din Orlando, ce putem spune despre persoana care scrie textul „Gemenii” pe care noi îl citim? Putem ști sexul naratorului, care este același cu scriitorul (care apare tematizat în text ca personaj) de această dată? Ce spune acest lucru despre concepția lui Mircea Cărtărescu despre creație și creator, și relația lor cu distincția de sex? Contează sau nu pentru valoarea creației? Gîndiți-vă la numele celor doi protagoniști și la actul scrierii din acest text.